0 0
Read Time:2 Minute, 10 Second

O veste tristă a colindat astăzi comuna Dragoslavele  și întreg Muscelul după ce îndrăgitul preot GHEORGHE CÎRSTINA s-a stins la doar 66 de ani,  după o grea suferință. De azi, acesta va fi alături de sfinții și îngerii pe care i-a pictat în timpul vieții și cu siguranță va fi fericit! Înmormântarea va avea loc marți, la ora 12.00. Redacția ziarului ACTUALITATEA MUSCELEANA adresează sincere condoleanțe familiei care trece acum prin clipe grele. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEACĂ ÎN PACE!

De altfel, ziarul nostru a avut șansa și bucuria să obțină un interviu în exclusivitate cu preotul și zugravul bisericesc care a fost GHEORGHE CÎRSTINA pe care-l vom republica  post mortem, în amintirea OMULUI, PREOTULUI, ARTISTULUI, PICTORULUI ce și-a împărțit lucrarea la biserică și pe șantierele de pictură alături de fiul său, Rafael.

Gheorghe Cîrstina s-a născut în localitatea Cetăţeni jud. Argeş, pe 25 martie 1959. A urmat Şcoala Generală în comuna natală, prima treaptă la Liceul Industrial Rucăr -secţia Chimie, Seminarul Teologic la Bucureşti (1976-1981), Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti (1982-1986), Facultatea de Pictură Bisericească şi a obţinut, prin concurs, autorizaţia de la Comisia de Pictură a Patriarhiei Ortodoxe Române de a picta şi restaura biserici.

Soţia, Tatiana, este profesor de Religie, fost primar al comunei Dragoslavele. Au doi copii, Rafael – preot, Ana Maria – artist, solist de muzică populară, şi o scumpă nepoţică, Ilinca Maria. Preot și zugrav bisericesc, așa cum însuși declara își împarte lucrarea la biserică și pe șantierele de pictură cu fiul său, Rafael. Recunoaște că a ajuns preot datorită bunicii sale, Alexandrina, care îl lua de mână și îl ducea în fiecare duminică la biserică.

Cât privește darul picturii, o moștenește de la tatăl său care era un pictor și-un artizan deosebit. Fiind vorba de un slujitor al Bisericii și al Domnului, aşa cum era normal, am descoperit un om blând, sensibil, sobru, aşa cum îi stă bine unui preot, pictor de icoane, biserici şi troiţe, cu frică de Dumnezeu, care are propria filozofie de viaţă.

Privindu-l în profunzime, am putea spune că pe preotul Gheorghe Cîrstina îl deranjau cei care nu știu să se poarte cu natura, cu flora, fauna, cu monumentele istorice dar și cei care au făcut o imagine proastă în exterior, pătând obrazul neamului, curat și bun.

Însă cel mai mult îl deranjează la el că nu este în stare să ia atitudine mai fermă când vede astfel de fapte. Dar, pe toate acestea le uita complet atunci când îngerii şi sfinţii îl ademenesc să-i picteze aşa cum numai el o poate face.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
100 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %