0
0
O Geamănă rebelă, perseverentă, tenace cu o poftă nebună de viaţă, care vorbeşte mult dar bine care nu crede în superstiţii şi care are propria filozofie de viaţă după care s-a ghidat în permanenţă. Aşa s-a autodefinit în câteva cuvinte invitata de astăzi a rubricii noastre permanente de Monden, binecunoscuta antrenoare de atletism din cadrul LPS, Doina Rusu. Curtată de foarte mulţi bărbaţi, frumoasa Doina Rusu a acceptat foarte târziu ideea căsătoriei şi singurul său regret este faptul că nu are mai mulţi copiii cu „cel mai important bărbat al vieţii sale”. A iubit sportul de mică şi s-a dedicat lui fără niciun regret întrucât a considerat că prima sută de metri garduri câştigată a fost poate, drumul spre marea performanţă.Nu s-a înşelat şi iat-o astăzi peste ani, o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Tatiana PETRESCU
# De mică, o învingătoare
” Am fost un copil năzdrăvan, foarte activ. Îmi plăcea absolut tot ce era legat de mişcare.Eu m-am născut la ţară şi am colindat toate dealurile şi pădurile. Înainte de a merge la şcoală, iniţiam şi participam la anumite jocuri care acum aş putea să le consider jocuri sportive. Pe atunci, nu realizam acest lucru. Împreună cu alţi copii ne luam la întrecere în cine aruncă mai departe un obiect, cine ajunge primul la un anumit punct. Îmi plăcea să organizez diferite serbări. Ne adunam toţi copiii de pe uliţă şi fiecare spunea ceva la care se pricepea el mai bine. Premiul era întotdeauna un cornet plin cu zarzăre şi bănuţi din frunze de salcie.Întotdeauna eram câştigătoare. Mi-a plăcut să învăţ, nu eram o tocilară ci m-am bazat tot timpul pe o memorie foarte bună. Cred că mi-am moştenit părinţii. Regula casei era să fii un copil premiant şi eu am respectat-o mult timp.
Fugeam de acasă pentru a merge la pădure, cu femeile din sat care adunau lemne. Eu mă cocoţam în vârful copacilor, mă atârnam de o creangă solidă şi dădeam jos cu picioarele toate crengile uscate, care erau mai apoi, strânse de femei.Îmi amintesc că odată, m-am întors acasă de la pădure cu 3 puişori de veveriţă, în sân.”
# Nu a furat cireşe ci mere văratece şi nuci
” Eram înnebunită după mere văratece şi nuci pentru că eu nu aveam acasă aşa ceva. Ne strângeam mai mulţi copii şi ne duceam la saivane, la C.A.P şi furam. Nu consideram că fac ceva urât, pentru că nu furam în adevăratul sens al cuvântului de la cineva, ci de la noi toţi.Îmi amintesc că bunica mea, mă punea întotdeauna să-i număr banii câştigaţi din vânzarea florilor. Copilă fiind nu mi-a spus că nu am voie să pun deoparte vreun bănuţ. Eu îi număram banii şi nu mi-a trecut prin cap să iau din bani. Mai târziu, când am mai crescut şi am început să înţeleg lucrurile, bunica mi-a spus că este mândră de mine că nu am fost tentată să o fur.”
# Putea să fie o bună matematiciană, ori avocată dar a ieşit profesoară de sport
” Am fost descoperită de un învăţător care preda în şcoala noastră, Educaţia fizică. El a văzut că la toate întrecerile ieşeam prima şi, şi-a dat seama că am potenţial. Întâmplarea a făcut ca pe Stadionul Municipal să se organizeze un concurs de tetratlon la care am participat şi am câştigat toate probele.Apoi, au venit profesorii acasă la părinţii mei şi le-au spus că am posibilitatea să mă realizez prin sport. Cum eu învăţam foarte bine şi eram premiantă, mama nu prea a fost de acord cu acest lucru şi singura ei întrebare atunci a fost: „Dacă o să mai iau premiul I?”, pentru că pe ea, asta o interesa.În clasa a VIII-a, m-am transferat la Şcoala Medie nr 2 şi de atunci m-am dedicat în egală măsură şi sportului dar şi şcolii.Aş fi putut face oricare altă facultate dar mi-am ales I.E.F.S-ul şi nu regret niciun moment că am făcut această alegere.”
# Proba care a consacrat-o: 100 metri garduri
” Atunci când am început sportul de performanţă, în grupa mea era nevoie de cineva pentru proba de 100 metri garduri. Profesoara mea mi-a spus să încerc pentru că aveam un concurs internaţional. Am făcut această probă şi am câştigat.De atunci, am rămas la această probă unde de-a lungul anilor, la nivel naţional, am reuşit mereu să fiu în primii trei.”
# Curtată de mulţi bărbaţi,câştigător doar unul singur
„Eram curtată de foarte mulţi bărbaţi dar niciodată nu m-am gândit că realizarea mea se poate face de pe urma unui bărbat. Sunt un om foarte comunicativ,depind de oameni dar îmi place ca şi ei să depindă de mine dar sentimental nu am crezut că viaţa mea trebuie să înceapă şi să se termine alături de un bărbat, iar căsătoria nu era pentru mine ceva important. M-am căsătorit doar ca să fiu în rândul lumii şi atunci când am considerat că este timpul să am şi eu familia mea.”
# Cerută în căsătorie după prima zăpadă din 1990
” Soţul m-a cucerit cu nişte calităţi pe care le are şi acum: sinceritatea, apoi faptul că preţuieşte şi respectă familia mai mult ca orice. Practic, alegându-mă pe mine a ştiut ce a vrut.Deseori îmi spune că „a fost cel mai bun bărbat al vieţii mele pentru că este singurul care a reuşit să se căsătorească cu mine”, lucru care este adevărat.Nu m-a dezamăgit niciodată şi sper că nu o s-o facă. L-am cunoscut în casa unor prieteni unde construia o maşină.Apoi, şi-a făcut şi propria lui maşină.M-a cerut în căsătorie la a doua întâlnire, iar eu fiind foarte reticentă în privinţa casătoriei, i-am spus că nu vreau să mă mărit cu toate că el era foarte serios.Atunci mi-a spus ce poate şi mai ales, ce nu poate să-mi ofere.L-am refuzat spunându-i că nu vreau să-l fac să sufere, că eu sunt o fire rebelă. Mi-a spus: „Te las până la prima zăpadă.Dacă te hotărăşti până atunci, vin şi te mai întreb încă o dată, dacă nu, te las în pace.” Spre norocul lui, în acel an, a nins foarte devreme, prin noiembrie. A venit la mine cu un buchet mare de crizanteme şi m-a cerut din nou.Nu i-am răspuns nimic şi m-a lăsat în pace, un timp.La un moment, parcă începusem să regret că nu am acceptat cererea pentru că prietenele mele mă tot întrebau se se întâmplă.Întâmplarea a făcut ca fosta lui şefă să se intereseze de mine ce fel de om sunt în ideea de a face „lobby” pentru el, pentru că toţi îşi puneau întrebarea de ce nu mă căsătoresc? Îşi puneau întrebarea dacă sunt destul de bună pentru el. Or, acest lucru m-a pus pe gânduri şi m-a determinat să accept cererea lui.Ne-am căsătorit în 1991,eu aveam 37de ani iar el, 34 de ani şi nu eram încă convinsă întrutotul că trebuie să fac acest pas.”
# Soţul – un sprijin în carieră
„M-a ajutat foarte mult în cariera mea şi chiar m-a împins. Mai mult, m-a sprijinit financiar pentru că la noi, în sportul de performanţă se cer foarte mulţi bani.El fiind în permanenţă plecat din ţară a avut posibilitatea să mă ajute cu susţinătoare de efort pentru sportivii mei şi cum avem o firmă de transport particulară, am avut mereu transportul asigurat.Este un iubitor al sportului, în special al tenisului aşa că ne-am înţeles foarte bine.”
# La propriul copil: carte înainte de sport!
” Băiatul meu nu face sport de performanţă şi regretă acest lucru şi acum.A avut înclinaţie către studiu, i-am zis că este mai bine să se axeze pe carte pentru că sport poate face oricum. Dar, zilnic face sport în egală măsură cu sportivii mei. Este un băiat echilibrat şi foarte îndrăgit de colegi şi prieteni. Este un copil reuşit.”
# Un singur regret: că are doar un copil
„Pe lângă sport, am încercat şi altceva. Avem o firmă de transport care mi-a ocupat ceva timp. Dar trebuie să recunosc că stau şi în bucătărie,însă nu prea mult timp. Doar atât cât este necesar întrucât gătesc doar pentru că trebuie, nu din plăcere. Am făcut cam tot ce mi-a plăcut în viaţă şi am doar un singur regret: că m-am căsătorit prea târziu şi nu am putut să am mai mulţi copii. Eu şi soţul meu ne-am dat seama prea târziu ce copii reuşiţi am fi putut avea.Ne-am fi dorit cel puţin 3 copii dar nu a fost să fie. Fiul meu m-a avertizat că el nu o să facă aceeaşi greşeală şi că el va face cel puţin 3 copii : 2 fete şi un băiat.”
# Mulţumirea antrenorului: sportivi de performanţă
” În 1976 am fost repartizată la acest liceu ca profesoară unde la început, am lucrat aşa cum era normal, cu grupă de începători. În scurt timp, au venit şi rezultatele şi apoi, am trecut la grupa de performanţă. Am avut şansa să descopăr o serie de copii cu calităţi deosebite.Mă pot mândri cu doi astfel de sportivi care au atins marea performanţă: este vorba de Nicuşor Istrate şi Alina Dinu.”
# Puţine defecte, multe calităţi
” Defectul meu este că vorbesc prea mult şi că nu sunt o tipă destul de riguroasă în ceea ce priveşte ordinea. Dar am fost întotdeauna o perseverentă şi acest lucru este foarte important dacă vrei să reuşeşti în viaţă. Niciodată nu mi-am dorit mai mult decât pot să am, nu mi-am dorit ceva de la altcineva şi nu am fost invidioasă pe nimeni.Am admirat întotdeauna pe cei care au reuşit în viaţă. Pot să fiu un prieten bun şi de nădejde şi de asemenea mă pot lăuda cu prietenii mei care sunt puţini dar de calitate.”
