0 0
Read Time:2 Minute, 41 Second

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii trecute, Elena Lasconi și-a exprimat o dorință care după părerea noastră și a multora, ar putea aduce bani la buget printr-o eficientizarea a activității unui serviciu din cadrul Primăriei Câmpulung. Este vorba de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, mai pe scurt, ADP pe care  Elena Lasconi  vrea să-l reorganizeze și să-i dea o altă utilitate astfel încât serviciile prestate de el către cetățeni să se multiplice dar care să fie și rentabil financiar, desigur. Mai mult, aceasta, și-a exprimat părerea că serele să facă la rândul lor bani pentru municipalitate prin răsadurile de flori pe care să le cultive și pe care mai apoi, să le vândă către populație. De altfel, de ani buni, aceste sere au înghițit bani mulți din bugetul local pentru răsaduri de  panseluțe, garoafe, lalele,  trandafiri, cale sau mai știm noi ce altfel de flori  care erau plantate în fiecare primăvară prin municipiu. Numai că acești bulbi de lalele sau ce s-o mai fi plantat în Câmpulung de-a lungul anilor erau cumpărați și numărul lor se mărea considerabil în fiecare an. Mulți s-au întrebat de ce anume trebuie să cumpărăm acești bulbi și nu-i putem  produce noi pentru a asigura pe bani mai puțini, necesarul florilor plantate în Câmpulung. Era o șmecherie aici, și mulți s-au prins! Dacă Elena Lasconi va pune punct unor astfel de practici, este foarte bine și este de apreciat dar știți că de fiecare dată, sub intenția bună se ascunde un alt gând rău!!!! Așadar, ideea este foarte bună și credem că nu noi vom fi primii care au descoperit că se fac lucruri bune într-un municipiu dacă sunt făcute cu cap. De altfel, multe primării au optat pentru aceaastă variantă a cultivării în serele proprii a florilor necesare înfrumusețării urbei lor dar la noi, nu s-a vrut! Și vorba reclamei: „Prietenii știu de ce!” În fine, iată care a fost declarația edilului referitor la acest subiect:

„Am fost la Institutul Agronomic din București  pentru a vedea ce flori să luăm pentru Bulevard și am văzut niște flori senzaționale. Aș vrea să avem flori tot anul, mai puțin, iarna. Am luat legătura cu un peisagist care să ne facă un plan de plantare, să nu le facem după ureche, Adică, vreau flori perene, toate o să aibă sistem de irigat și aș vrea după, să le înmulțim la seră. Mi-aș dori și poate că o să și trecem prin Consiliul Local, este un gând de-al meu care poate, ar ajuta foarte mult și oamenii :  ori să transformăm în SRL, ADP-ul, ori să facem un mic SRL. Nu știu, vedem care sunt posibilitățile legale să facem acest lucru pentru că sunt foarte mulți oameni care vor să-și cumpere flori și noi am putea să vindem flori. Vă dau un alt exemplu: sunt oameni care cer să li se taie un nuc din curte și sună la ADP. Noi nu putem să mergem pe banii câmpulungenilor  să i-l tăiem dar dacă am avea niște tarife clar stabilite și anunțate am putea face și aceste servicii”, a declarat Elena Lasconi.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %