![](https://www.actualitateamusceleana.ro/wp-content/uploads/2023/06/lift-policlinica-scaled.jpg)
Liftul din Policlinică nu a primit avizul ISCIR pentru funcționare din cauza materialelor improprii folosite de constructor
Ei, uite cum le „exlodează” în față toate minciunile atât ale Elenei Lasconi cât și ale consilierului său pe probleme de Sănătate din Spitalul Municipal Câmpulung, Andrei Aron și azi, ne referim strict la un subiect „fierbinte”, cel al montării liftului de la Policlinică care se vede treaba, le-a dat și încă mai continuă să le dea mari bătăi de cap.
Și povestea acestui lift este una lungă și cu peripeții care ne arată nouă, câmpulungenilor cine ne conduce și își bate joc de noi și de banii noștri și ai sponsorilor pentru că liftul, după cum bine știți a fost finanțat de o societate din Valea Mare care și-a respectat partea sa din contract, a cumpărat obiectul și l-a cedat proprietarilor, recte, Spitalul Municipal care mai departe, trebuia să se ocupe de instalarea lui.
Așadar, liftul a fost predat beneficiarilor în luna decembrie 2022.
Și ca s-o luăm cronologic, după ce a stat vreo două luni în curtea Policlinicii, în ploaie, zăpadă, frig, și noi toți ne întrebam ce se întâmplă, de ce nu se montează, primărița Elena Lasconi se lăuda într-o conferință de presă organizată la Pitești de partidul USR că ea a făcut posibil montarea unui lift modern din epoca noastră și nu din epoca de piatră, ceea ce era o minciună căci liftul încă era în curtea Policlinicii, nemontat și asta se întâmpla pe 9 februarie. Mai târziu, pe 23 februarie, în cadrul unei conferințe de presă organizată de ea la care a participat și consilierul pe probleme de Sănătate, Andrei Aron întrebată ce se întâmplă cu liftul, aceasta a răspuns fără să clipească că ” Nu s-a montat liftul! Liftul încă nu este montat, încă se lucrează la el!”, iar Aron a continuat să-i susțină minciuna și să declare: ” Liftul se va monta, mâine(n.r 24 februarie 2023) „. Total fals!
De altfel, în tot acest timp, Aron a ascuns sub preș, eroarea proiectantului care a uitat să treacă în proiect, instalația electrică. Și a aflat de acest lucru, după ce în sfârșit, au montat liftul. Au venit cei la ISCIR pentru a le semna avizul pentru funcționare și atunci când au vrut să se urce în lift să-l probeze, surpriză mare: au apăsat pe buton și liftul nu s-a clintit pentru că nu exista instalația electrică. Putea cel mult, să funcționeze cu baterii solare sau cu frânghii. Mai rău ca-n filmele cu proști!!!!
Pentru a remedia eroarea, au chemat o firmă specializată în montarea instalațiilor electrice din Câmpulung, ce-i drept, pentru că se grăbeau băieții să nu afle cumva presa de prostia lor și timp de două săptămâni s-a montat instalația electrică, împământarea și tot ceea ce implica acest lucru, dar nici atunci nu au primit aprobarea de la ISCIR pentru că toată construcția în sine a liftului a fost făcută după urechi. Și, bineînțeles că au văzut acest lucru, după ce au montat colivia.
Au trebuit să spargă pereții, să scoată ferestrele din termopan, să spargă betonul la intrarea în lift pentru că nu se „pupa” ușa liftului cu nivelul etajului, ba era mai jos, ba mai sus. Ce mai, a fost o nebunie! În aprilie, pe la sfârșitul lunii, Aron a organizat o conferință de presă la Spital și la secțiunea întrebări, i-a mintit pe ziariști cu aceeași nonșalanță ” Așteptăm avizul ISCIR, și cel mai probabil, în câteva zile, o să-l avem și vom putea folosi liftul. Le-am trimis toate hârtiile. Nu văd de ce nu am primi acest aviz!„.
Total fals!
Aveam să ne convingem în curând că liftul este în aceeași situație. Ieri, 7 iunie, minune mare și bănuim noi, bucurie mare în sufletul lui Aron și al doamnei manager interimar al Spitalului Municipal Câmpulung, Petrina Florea. S-a anunțat venirea celor de la ISCIR pentru aviz.
Numai că iar avea să le cadă fața celor doi conducători ai Spitalului când au fost anunțați că există o altă eroare, de această dată, a constructorului, care nu ar fi respectat proiectul în care se specifică clar ce materiale sunt recomandate a fi folosite în asemenea construcții, cu alte cuvinte, nu ar fi folosit materiale ignifuge, ei au folosit plăci OSB. fapt pentru care, inspectorii ISCIR le-au mai zis încă o dată pas! Să-i vedem acum, ce mai inventează, cu ce ne mai aburesc cei doi, Aron și Petrina Florea!!!! Tatiana PETRESCU