0
0
Invitatul de astăzi al rubricii „Personalităţi în papuci” este binecunoscutul profesor de matematică Lucian Bundoiu prin mâna căruia au trecut generaţii de elevi care acum sunt oameni de toată isprava. Este dovada clară că Lucian Bundoiu nu şi-a greşit cariera de dascăl ci din contră, a iubit-o mai presus de toate în felul lui, la fel şi pe cei din bancă cărora le-a descifrat ani la rândul „Teorema lui Pitagora”, ecuaţiile, sistemele, cei cărora zi de zi, le-a deschis mințile și i-a făcut să gândească pragmatic, insuflându-le dragostea pentru matematică.Sever uneori până la extrem, profesorul Bundoiu continuă să ramână în sufletul elevilor săi un om drept, cinstit, conştiincios dar şi bun, iubitor, darnic şi foarte sensibil pentru că sub „masca de dur”, Lucian Bundoiu, a știut să ascundă foarte bine latura cea mai frumoasă a sa, cea a sensibilităţii. Nu a regretat niciodată că și-a ales această meserie de dascăl și asta pentru că a iubit copiii, reușind să ajungă la inima elevilor și să se facă iubit și respectat de aceștia. Tatiana PETRESCU
# Am avut o copilărie foarte fericită
” Sunt născut în comuna Valea Mare Pravăţ, dintr-o familie cu 6 copii, mai precis, 6 băieţi.Eu am fost al cincilea dintre ei.Familia noastră număra 9 persoane: noi, părinţii şi bunica din partea mamei.Vreau să spun că în ceea ce priveşte copilăria mea, foarte puţine familii din ţara asta se pot lăuda cu aşa ceva, pentru că noi, am avut o copilărie foarte fericită. Bunica noastră se trăgea dintr-o familie foarte înstărită, din Rucăr, dar în 1960, a venit nenorocirea peste noi, colectivizarea agriculturii. Până atunci, noi trăiam din veniturile luate de pe urma terenurilor pe care bunica le avea moştenire. Apoi, din cauza legii, toate terenurile mamei au fost trecute pe numele bunicii pentru ca noi să putem merge la şcoală. Tatăl meu a fost funcţionar, a lucrat în Armata Română, la Vânători de Munte şi apoi, la Centrul de Recrutare din Câmpulung.Îmi aduc aminte cu mare plăcere de părinţii mei pentru că, din păcate, ei nu mai trăiesc. Au fost nişte oameni deosebiţi care s-au iubit şi respectat foarte mult.”
# Familia Bundoiu- organizată ca un roi de albine
” La noi, în familie, a funcţionat foarte bine diviziunea muncii astfel încât fiecare ştia foarte bine ce trebuie să facă. Eram împărţiţi în două categorii: primii trei dintre cei mari şi ultimii trei. Fiecare dintre cei mari, avea o simpatie printre cei mici şi la un moment dat, prin 1950, am înfiinţat şi o organizaţie care se numea ONFS(Organizaţia Nică şi fraţii săi) care era chiar lucrativă pentru că altfel nu ne puteam descurca întrucât aveam o gospodărie frumosă.Mama noastră nu stătea o secundă pentru că avea de spălat rufe şi de făcut mâncare pentru nouă suflete.Bunica se ocupa şi cu agricultura dar şi cu ţesutul în război, era cea mai vestită în năvădit la mai multe iţe. La ea veneau de prin toate satele şi comunele pentru a acest lucru.Fiind prea solicitată, de multe ori era nevoită să refuze pe foarte multe femei. Ţinea foarte mult la noi şi vroia să nu ducem lipsă de nimic. Eu am fost preferatul ei şi o spun cu mândrie şi nostalgie.”
# Pofticios, nevoie mare și cuminte ca o fetiță
” Pe mine, m-au iubit părinţii foarte mult, şi asta pentru că niciodată nu făceam nazuri la mâncare, nu refuzam nimic, faţă de ceilalalţi fraţi ai mei. Dar, aveam o regulă bine stabilită: nu acceptam să mi se pună mult în farfurie.Şi aşa am rămas şi acum, îmi place să manânc orice, sunt un pofticios.Mama gătea dumnezeieşte. Mâncarea ei avea un gust deosebit şi nu exista ca acum, diferite „ajutoare” care să dea gustul fals al mâncării. Niciodată nu ne dădea hrană rece.Din această cauză eram cam dolofan. Cu fraţii mei m-am înţeles foarte bine atât în copilărie cât şi acum.La noi nu a existat duşmănie.De altfel, pot să spun că am fost o fire foarte paşnică, nu m-am bătut în viaţa mea şi nici nu am fost implicat în vreun scandal.Am evitat astfel de incidente pentru că aşa am fost educaţi.”
# Cu vacile la păscut
” Dintre toţi fraţii, eu eram singurul care acceptam cu plăcere să merg cu vacile la păscut pentru că eram foarte mulţi copii care făceau acest lucru. Toată ziua aveam libertate deplină şi jucam oina, ţurca şi după caz, mergeam la furat de cireşe, mere, prune, unde era inevitabil, să nu fim prinşi.Îmi amintesc de un episod „La cireşe”: pentru că nu aveam cireşi acasă, dar cred că chiar dacă aveam, tot mergeam la furat pentru că dorinţa de a fura fructe era nebună şi ăsta era tot farmecul copilăriei.Nu ne-am ales cu pedepse mari ci doar cu cuvinte grele care au durut mai mult.Îşi spuneau ei: „dacă şi ăştia ai lui Bundoiu fură, atunci ce să mai zicem de alţii? Noi eram cunoscuţi ca făcând parte dintr-o familie aşezată.”
# Bunica-cerberul familie
” Tatăl nostru a fost un om foarte sever şi cu toate acestea, nu ne-a dat niciodată nici măcar vreo palmă vreunuia dintre noi, ne certa din priviri. Mama şi bunica erau cele care ne mai altoiau şi mai mult bunica, pentru că mama nu avea timp de aşa ceva pentru că muncea foarte. În schimb, bunica era „cerberul” familiei. Cu ea nu era de joacă, nu admitea abateri de la reguli.”
# Prieten bun cu Octavian Andronic-ANDO
” Am avut norocul să întâlnesc profesori deosebiţi care mi-au marcat întreaga viaţă. Nu pot să nu amintesc aici, apariţia în şcoala noastră din Valea Mare, a unui mare profesor, tatăl lui Octavian Andronic,acum, cunoscut caricaturist şi om de presă care a fost nevoit din cauza bolii de care suferea să se stabilească la noi, în zonă.Octavian era mai mic decât mine cu doi ani şi între noi, s-a legat o frumoasă prietenie, locuind în apropiere unul de celălalt.”
# Fura bani din poşeta mamei pentru a-i pune la ….CEC
„Cine nu-şi aminteşte binecunoscuta reclamă care se făcea la ghişeele CEC până în 1989: „Dacă azi, un leu depui, mâine el va scoate pui”?Ei bine, tatăl lui Andronic, ne-a învăţat să economisim bani şi, să-i depunem la CEC. Astfel,în şcoală, s-a iniţiat o campanie de strângere de fonduri, întrecere la care s-au înscris toate clasele din şcoală.La sfârşitul anului, Ministerul Finanţelor şi CEC-ul a acordat o excursie gratuită la mare, la Mamaia, timp de 3 săptămâni comunei noastre.Era atât de mare nebunia încât de multe ori, sustrăgeam din geanta mamei bani pe care-i depuneam la turturuşul clasei, şi aşa făceau toţi colegii mei.”
# La Mamaia, datorită la ANDO
„Doamna Andronic, era educatoare în comună și vroia să merg şi eu la mare pentru că eram prieten cu fiul ei, Octavian şi a venit la mama să-i spună să mă lase în tabără.Cum de la noi din familie se duceau cei trei fraţi mari, evident că eu nu aveam nicio şansă şi nici nu se punea problema ca eu să merg, mai ales că fraţii mei nici nu doreau aşa ceva, pentru că urma să aibă grijă de mine, eu având doar 7 ani atunci şi le stricam toată distracţia.Mama a refuzat-o politicos, explicându-i că nu-şi permite acest lucru întrucât vor merge cei 3 fii mai mari.Eu eram ascuns după casă şi ascultam ce vorbeau ele. Atunci, doamna Andronic a insistat şi i-a promis mamei mele că va avea ea grijă de mine şi că n-o va costa nimic, numai să mă lase să merg cu Octavian.Când am auzit aşa ceva, am ieşit de după casă, am început să plâng şi să mă tavălesc pe jos numai s-o înduioşez pe mama să accepte. Am dat un spectacol pe cinste, dar care a meritat, pentru că mama s-a lăsat convinsă şi astfel, eu am plecat la mare, timp de 3 săptămâni.A fost cea mai frumoasă amintire a mea.”
# Nici preot, nici ofiţer ci…profesor de matematică
” Profesorii mei cărora le port un respect deosebit mi-au influenţat cariera. Atunci când am intrat la liceu, am avut norocul să-l întâlnesc pe profesorul Gheorghe Cenuşă care de-abia terminase facultatea şi fusese repartizat la Liceul Dinicu Golescu.A fost un profesor de excepţie, fiind cel care m-a influenţat foarte mult în alegerea carierei mele.Părinţii mei ar fi dorit să mă îndrept către cariera militară, să-l urmez pe tatăl meu sau să mă fac preot pentru că mă recomanda vocea pe care o aveam. Dar, nu a fost să fie aşa şi am ales să fac matematica şi nu regret niciun moment acest lucru.Şi, totul s-a datorat acestui mare profesor, Cenuşă. De la el am copiat comportamentul, modul de a preda exigent şi totodată apropiat de elevi, dragostea faţă de copii, corectitudinea, disciplina. Infinitul m-a preocupat mult timp. Profesorul de matematică lucrează cu noțiunea de infinit care nu este un număr ci un simbol, o noțiune filozofică care ne arată nesfârșitul.Infinitul este de fapt, Dumnezeu pentru că el nu se vede, nu se atinge”
# Director de şcoală la nici 27 de ani
„După terminarea facultăţii, am fost repartizat ca profesor titular la Dâmbovicioara unde am stat 3 ani.Au fost nişte ani frumoşi, de care mi-aduc aminte cu plăcere.Apoi, din cauza unui eveniment nefericit din familie, am fost nevoit să vin mai aproape de casă şi am găsit un post liber la Şcoala nr.4.După un an de zile, cu sprijinul marelui profesor Hagi am fost recomandat doamnei Bulacu care era inspector la acea vreme şi care m-a apreciat şi îndrăgit foarte mult lucru care a făcut ca în scurt timp, să mă recomande ca director la Şcoala nr.5, unde am rămas 12 ani.”
#Burlac convins s-a îndrăgostit de …”n” ori
” Prima dată, m-am îndrăgostit prin clasa a VII-a de o colegă. Au fost sentimente puerile care nu mi-au marcat viaţa. Acest capitol, al dragostei, a fost unul care m-a determinat să mă depărtez de o relaţie stabilă, fiind ghidat mai mult pe carieră. Am fost un burlac convins până la vârsta de 43 de ani, când am întâlnit marea dragoste cu care m-am căsătorit şi suntem împreună şi acum de peste 35 de ani. Ea a fost cea cu care am găsit o punte de legătură şi care m-a făcut să-mi revizuiesc ideea în privinţa căsătoriei.”
# Nici FSN nici PSD doar PNL
” În 1991, au venit de la FSN să-mi propună să fiu candidat pentru deputat.Am refuzat pentru că nu mă interesa lucrul acesta, dar dacă acceptam eram primul deputat din Câmpulung.Asta a fost prima ocazie căreia i-am dat cu piciorul şi care putea să-mi schimbe destinul definitiv. A mai existat un astfel de moment când am fost chemat la Prefectură de către domnul Nicolescu, eu eram deja în PNL şi atunci mi s-a propus să vin în PSD. Evident că nu am acceptat.”
# Muzica-un tovarăş bun
” De mic copil mi-a plăcut să cânt. Am făcut parte din toate corurile care se făceau în şcoală şi mai târziu, am făcut parte şi din corul oraşului, care era format în majoritate din cadre didactice. Atunci practic, te obligau să mergi la cor, dar eu veneam din plăcere.Din familia mea, bunica era cea care cânta foarte bine. Cânt foarte bine muzică populară şi uneori mă mai prostesc şi cu altfel de muzică.Este un lucru care-mi face plăcere să-l fac atunci când mă întâlnesc cu prietenii. Chiar dacă sunt cunoscut ca un tip sever, sunt foarte sensibil.”
