Invitata de azi a rubricii „Dincolo de aparențe ”este binecunoscuta farmacistă Maria Vlădău, patronul Farmaciilor Victoria care vine în fața dumneavoastră pentru a-și deschide sufletul și pentru a o cunoaște altfel decât mulți dintre dumneavoastră o știu. Jovială, de o bunătate dumnezeiscă, gata oricând să sară oricui în ajutor, doamna farmacistă este una dintre persoanele pe care ți le dorești aproape nu numai prin faptul că-ți poate alina suferința fizică ci pentru că este un om de nădejde pe care te poți baza atunci când dai de greu. Harnică ca o furnicuță, Maria Vlădău, este o perfecționistă, un om care s-a călit de mică în lupta cu viața, care a făcut din ea o învingătoare și care recunoaște că rezultatul a ceea ce ea este astăzi se datorează 99% transpirației și …1% inspirației. Și pentru că se trage dintr-o familie cu principii sănătoase de la țară nu a contenit niciodată să iubească și să respecte tradițiile, locurile și oamenii în mijlocul cărora a crescut, de la care a învățat respectul, dragostea pentru aproape și munca acestuia, dăruirea, dragostea pentru Dumnezeu și ceea ce este cel mai important: să fie mai întâi de toate, OM și să nu uite acest lucru niciodată indiferent de cum o va purta viața. Omenia face parte din viața sa și pentru acest lucru, Dumnezeu a avut grijă s-o răsplătească cu o familie frumoasă, cu un soț iubitor și cu două fiice pe care le adoră. Este poate cel mai frumos dar pe care și-l poate dori cineva și pe drept cuvânt, Maria Vlădău se poate considera o norocoasă dar și un om avut din toate punctele de vedere. Ce ar mai trebui să se afle despre ea este doar faptul că a fost și continuă să rămână o mățăuancă pură, neatinsă de răul societății în care trăim, care adoră să mănâce sărmăluțe cu mămăliguță și care promite că vă va vindeca trupul și sufletul cu aceeași dăruire ca până acum. Tatiana PETRESCU

Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră?(Daţi-mi exemplu trei astfel de momente.)
Viața noastră în general este un lanț lung de momente emoționante.Am să încerc totuși, să fac o selecție a acestor evenimente și am să mă opresc la câteva. Primul moment de care îmi amintesc de parcă ar fi astăzi s-a petrecut în vara anului 1975, când am auzit pasul calului care îl aducea pe poștașul satului care împărțea la casele din Mățău, vești și ziare. Eu așteptam un răspuns de la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie din București cu o concurență de 13 candidați pe un loc. Mă înțelesesem cu doamna Mioara Șucu, mama domnului Dan Șucu-creatorul Mobexpert-ului să-mi trimită o scrisoare în cazul unui rezultat negativ iar dacă printr-o minune aș fi intrat la facultate, să-mi trimită o telegramă scurtă.Poștașul m-a strigat și mi-a spus să vin la poartă că am de semnat ceva, ceea ce însemna că era vorba de o telegramă. Am simțit că inima nu mai are suficient loc, parcă cerul mă îmbrățișa. Aș fi vrut să strig bucuria și să mulțumesc Domnului.Dar, m-a trezit din reverie poștașul când mi-a spus că am trei telegrame și că se grăbește, în concluzie să vin mai repede la poartă.Strângeam la piept telegramele care au adus în casa noastră de sub coasta Piciorii o bucurie imensă. Era mulțumirea într-un fel pentru regretul că tatăl meu, din cauza lipsei banilor nu a putut face mai mulți ani de școală decât cei obligatorii dorind să se realizeze măcar prin copii. Era premiul suprem pentru un copil din familie cu opt copii, era floarea recunoștinței pentru un elev care străbătea 20 km pe jos să ajungă la Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung, era recunoașterea prețului pentru străduința fiului care în adorația părinților ar fi vrut să facă viața mai ușoară, era încununarea cu succes a dragostei pentru frați și surori manifestată prin cel mai prețios ajutor.Un alt moment a avut loc în vara anului 1982 când la Spitalul Județean Argeș am adus pe lume prima mea fiică, Corina Georgiana în urma unei cezariene, intervenție obligatorie făcută aproape pe viu, fapt pentru care am suferit un șoc hipotensiv din cauză că în regimul comunist erau interzise astfel de metode chirurgicale. După șapte ani, tot în Spitalul Juțean, am adus pe lume cea de-a doua fiică, Ana Maria.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Fiind o familie numeroasă, am învățat să împărțim și cea mai mică bucățică. Am mai învățat de asemenea că ” unirea face puterea”, că părinții chiar dacă nu o cer trebuie să se bucure de recunoștuința copiilor și că trebuie să ne rugăm pentru sănătatea lor. Prima mare dezamăgire am avut-o atunci când în vara anului 1990, tata ne-a părăsit pentru totdeauna iar la 5 ani, în 1995, mama l-a urmat după ce în repetate rânduri, visele în care tata o chema pe tărâmul celălalt erau tot mai dese. Și dezamăgirile au continuat zi de zi.
Când aţi fost cea mai fericită?
În anul 1980, când la începutul lunii noiembrie, zburam de fericire în cea mai frumoasă rochie de mireasă pe care mi-a făcut-o cadou tânărul absolvent, șef de promoție al Facultății de Medicină Veterinară din București, Gheorghe Vlădău descins din satul Aluniș din Suslănești.La acel moment, viitorul meu cumnat mi-a spus râzând: ” Mărie, să știi că s-au unit vârfurile: Mățău și Aluniș din Suslănești.”
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Mă supără până la durere risipa, fie ea materială, de timp, de vorbe sau de fapte.Mă străduiesc să drămuiesc mai bine și mai eficient timpul, să aduc mai multă căldură sufletească celor din jurul meu, să fac mai multă pace după cum spune cartea sfântă: ” Făcătorii de pace, fiii lui Dumnezeu se vor chema.”
Ce apreciaţi cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Iubesc și respect colegii de muncă, îi apreciez dacă sunt sinceri, devotați cauzei noastre nobile de a le vindeca trupul și sufletul celor în suferință, dacă lucrează în echipă, dacă muncesc ca și când fiecare zi ar fi ultima din viața lor.
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero aţi face acelaşi lucru?
Și de-ar fi s-o iau de la capăt nu știu dacă aș avea norocul să primesc atâta ajutor de la Dumnezeu.
Când v-a fost cel mai greu?
Cred că în primăvara anului 1990, când mă duceam la spital unde era internat tata după ce suferise cel de-al treilea accident vascular în urma incendiului devastator al casei părintești și a tuturor dependințelor din ograda noastră ce s-au topit toate într-o oră.Toată munca părinților mei și a celor opt copiii de peste 50 de ani s-a topit într-o noapte în mai puțin de câteva ore.Am ajuns la salonul unde era internat tata, am văzut patul gol și-mi plimbam ochii peste tot să-l găsesc undeva.Mi-a spus o asistentă: ” Cred că a murit, i-a fost foarte rău.”Am reușit să-mi mișc trupul după auzul veștii, să nu mă prăbușesc și am pornit-o către poarta spitalului simțind cum cu fiecare pas, mă afund în pământ. Nu mai aveam aer și la un moment dat, m-am făcut una cu pământul.Am gustat atunci pentru prima dată sentimentul neputinței.Deznădejdea m-a cuprins total, o greutate uriașă mă zdrobea, sentimentul inutilității a fost prezent permanent.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
În aceeași echipă de apostoli ai sănătății, în mijlocul oamenilor care au nevoie de pregătirea profesională, de experiența, de instruirea noastră, de felul nostru de a fi, de însuflețirea cu care întâmpinăm pe oricine are nevoie de ajutor medical, pe oricare tratându-l la fel: de la egal la egal.
Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte de-ale dumneavoastră
Dăruirea sufletească pentru semenul nostru mi-a umplut întotdeauna sufletul, m-a bucurat enorm dacă am reușit să bucur pe cel de lângă mine.Munca, indiferent de loc, timp, calificare mi-a înnobilat sufletul, mi-a ținut drumul vieții drept, mi-a călăuzit viața, mi-a întrupat gândurile, mi-a dat preț eforturilor în încercarea de a fi OM.Îmi propun permanent să nu risipesc timpul pentru că el reprezintă viața care se măsoară în zile ce sunt ale noastre și pentru aceasta doresc să-l respect folosindu-l cât mai prețios prin străduința de a realiza lucruri de folos nu numai pentru mine dar și pentru comunitate.
Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
E frumos, înălțător de-a dreptul să vezi că prinde contur efortul tău, că ceea ce se vede, place și are întrebuințare. Cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult. Dar, darul să fie cu adresă potrivită pentru structura și caracterul atât al darului dar mai ales, al celui ce-l primește. „Să nu aruncăm mărgăritare în gura porcilor”. Să iertăm ne-a învățat Domnul IIsus Hristos când a rostit: „Iartă-l Doamne, că nu știe ce face! „. Dar nu trebuie să trecem cu vederea lucruri, situații care nu suportă toleranță, fapte reprobabile, ieșite din comun ca atitudine, lipsă de respect, recunoștință. Cel mai precis ordonator de credite nu este altul decât viața însăși care cu precizia unui ceas elvețian așează până și secundele la locul lor, în dreptul fiecăruia cu atâtea karate cât a adunat. Dreptate sau nedreptate, am primit atât cât am dat. Bine am făcut, bine am primit. Am dat mult, am primit și mai mult.Mi s-a părut că nu mi s-a cuvenit un anumit lucru întâmplat, timpul m-a răzbunat cu vârf și îndesat, Dumnezeu a avut grijă și m-a repus în locul în care mi se potrivea și care îmi ședea bine.
Când sunteţi obosită ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Când oboseala mă copleșește, când gândurile nu mă mai ascultă, apelez la energiile în latență, mă străduiesc să fac față situației, să nu încurc treburile.
Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
În căutările de adolescent de a-mi croi un drum în viață prin formarea unei profesii, fratele cel mare, colonel inginer Ion Șucu mi-a zis: ” Pentru tine, ca fată, Facultatea de Farmacie, va fi cea mai bună alegere! ”.Și așa a fost, recunosc! A fost cea mai bună alegere, sugestia și îndemnul fratelui mi-a luminat mintea, m-a mobilizat pentru un uriaș efort fizic și intelectual, fapt pentru care încă o dată îi mulțumesc.
O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord cu acest lucru?
Evident, ca să fii domn, mai întâi trebuie să fii OM dar nu domnia a fost întotdeauna sălașul omenie, din păcate. Caut mai repede tovărășia celui cu caracter demn, echilibrat, decât să îndur cu stoicism ifosele și aerele unui DOMN parvenit, găunos și fanfaron.
Cât de important este să ai „cei 7 ani de acasă?
Să pleci în lume cu cei 7 ani de acasă este startul bun pentru o competiție care te va răsplăti cu premiul cel mare.
Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Norocul, șansa favorizează mintea pregătită. Au un cuvânt de spus și circumstanțele, întâmplările, norocul să dai peste oameni adevărați, să primești ca sprijin și chiar doar un sfat bun care poate fi mai de folos decât o avere.Nimic de preț și de durată în timp fără muncă, efort continuu, susținere permanentă a unei activități prin care speri într-o reușită adevărată în obținerea succesului mult dorit. Șansa bună o primești prin pregătirea terenului fertil să rodească bobul comestibil pentru hrana trupului și a sufletului.Ca să ai satisfacția și bucuria succesului este nevoie de 1% inspirație și 99% transpirație.” Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”.Fiecare dintre noi primim un talant cu condiția să nu-l îngropăm oricât de mic ar fi.Prin faptul că avem chip și asemănare cu Domnul și liberi în voința proprie, va trebui, dorind să ne bucurăm de răsplata cerească, să sporim talantul cu talent, pricepere și muncă, primind în acest fel binecuvântarea Părintelui ceresc într-o îngemănare fericită cu străduința proprie, spre realizarea a ceea ce orice creștin își dorește muncă cu folos, suflet plin de mulțumire și bucurie, casă întreagă, omenie din belșug, bucuria tovărășiei în familie și societate.S-ar chema că destinul îți surâde, îți este prieten pentru că l-ai câștigat de partea ta cu prețul muncii tale neobosite.
Mai aveţi prieteni din copilărie?Dar duşmani, oameni cu care nu vă înţelegeţi oricât aţi încerca?
Copilăria a început cu maturitate. În copilărie, am crescut copii, frații mei mai mici cu toată responsabilitatea.Părinții și fratele mai mare plecau la câmp, iar eu rămâneam acasă cu toată gospădăria și frații mai mici. Am amânat un an intrarea în ciclul primar de școală ca să mă dedic în totalitate acestei misiuni.Îmi sunt dragi frații și surorile, colegii de școală. Mi-a fost foarte dragă școala prin atmosfera atât de caldă, prietenoasă, utilă și necesară pregătirii pentru viață. Am rămas prietenă cu cine mi-a ieșit în cale, pe care îi revăd cu mare bucurie. Am făcut pace chiar și cu cel care venea spre mine cu război.N-am avut supărare cu nimeni. Îmi sunt dragi oamenii pentru că trăim cu ei și prin ei.Ne bucurăm, suntem o familie cu bune și cu rele având ocazia să deosebim binele de rău.
Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Ca politician, dacă vrei să lași ceva în urmă, fiind exponentul poporului pe care îl conduci și îl reprezinți pentru că ai primit puterea de la popor, trebuie să pui înaintea ta interesul celor mulți, să vibrezi convins și puternic la sentimentul de neam și țară, să știi că propria ta viață este ”harfa cântătoare” pe notele muzicale din cel mai frumos cântec din portofoliul celui mai adevărat ambasador al țării tale.De unul singur nu ai putere. Puterea sporește odată cu unirea. Singuri ca țară și neam nu este atât de bine ca în UE, dar aici trebuie să fim noi înșine, individualitate clară, concretă, demnă cu realizările noastre, cu bunurile noastre pentru care s-au făcut sacrificii.Trebuie să fim drepți, curajoși, cu talent și democrație peste care nu se poate trece, de care să se țină seama în tot ceea ce se hotărăște peste capul nostru.
Cu cine sunteţi în concurenţă?
Am fost și sunt în concurență cu mine însămi. Am gândit că o realizare bună poate fi rampa de lansare pentru o alta și mai bună.Timpul, pregătirea, bunăvoința, susținerea familiei, o comunității m-a convins că se poate și mai bine.
V-aţi pierdut vreodată încrederea în prieteni?
Nu am avut neșansa să mă trădeze prietenii.În ciuda puținului timp liber pe care l-am avut, am comunicat foarte bine cu cei care mi-au ieșit în calea vieții mele și mi-a fost de mare ajutor dragostea și înțelegerea lor.
Ce vă face fericită? Dar nefericită?
Sunt fericită cu casa întreagă, cu familiile-cea din care am provenit, cea pe care cu ajutorul lui Dumnezeu o avem, cea tânără a fetei mele, cea din care vine ginerele meu, cea mare în care ne desfășurăm activitatea de apostoli ai sănătății, familia din …farmacie.Nefericirea, nemulțumirea vine dintr-o stare lăuntrică, de negativism. Fără credință în tine, în apropiații tăi, fără încredere în Dumnezeu și în puterea lui, fără străduință și statornicie în ceea ce talentul și priceperea te ajută să construiești fără speranță și crez că și mâine va fi o zi de la Dumnezeu nu vom putea construi nimic trainic, totul va fi un puf de păpădie pe care îl va împrăștia în cele patru zări prima boare de vânt.
Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
Este mai mult decât regretabil că politicienii nu reușesc să-și unească talentul și priceperea lor, lăsând la o parte orgoliile și interesul personal deoparte pentru prosperitatea țării, pentru un trai mai bun al cât mai multor oameni pentru că țara este patria iar nu tagma jefuitorilor.
Povestiţi-ne o întâmplare haioasă din copilărie care s-a lăsat cu bătaie
Într-o duminică dimineața, geroasă de iarnă, cu multă zăpadă, atunci când mama era la biserică iar noi fiind sechestrați în casă de vremea rece, plini de energie am început să ne hârjonim.Din greșeală, l-am lovit pe fratele mai mare fără să fie însă ceva grav. Chiar și așa, acesta s-a văitat mai mult decât ar fi trebuit fapt pentru care tata m-a pedepsit printr-o comandă scurtă: „Ieși afară!”.Desculță cum eram, am executat ordinul imediat fără să stau pe gânduri. Timp de câteva minute, pentru a-mi încălzi picioarele am sărit ca un iepure schiop ca să nu mor de frig în timp ce îmi roteam ochii roată când spre poartă în speranța venirii mamei ca să mă salveze, când spre casă unde așteptam ca vreuna dintre surorile mele să-mi sară în ajutor.Nu a venit însă nimeni, de niciunde, spre disperarea mea.La un moment dat, a venit după mine și asta după ce în casă după izgonirea mea s-a ajuns la concluzia că eu sunt singura vinovată, sora cea mai mare pe care eu o luam cu mine la școală pentru a nu o lăsa acasă care mi-a strigat în gura mare: ” Te omor, de ce ai dat în mine cu ciocanul? Și-mi flutura deasupra capului mestecarul-unealta mult întrebuințată în bucătărie pentru obținerea mămăliguței. ” Într-un târziu, a sosit mama care m-a găsit neagră de frig și m-a băgat în casă, la căldură.Conflictul s-a stins iar eu am tras concluzia că cel mic este găsit întotdeauna vinovat și suferind.
Ce este dominant în viaţa dumneavoastră: munca sau familia?
Nu putem delimita munca de familie și familia de muncă.Una se susține pe cealaltă și împreună fac cea mai bună și adevărată casă .
A fost vreun moment când viaţa dumneavoastră putea să se schimbe radical?
Da, în 1975, înainte să mă înscriu la Facultatea de Farmacie București am trecut mai întâi, pe la Facultatea de Filologie încercând să dezvolt o pasiune din școala generală: dragostea pentru Limba și Literatura Română pentru înscrierea la examenul de admitere.Dar, urmând sfaturile celor mai mari am optat pentru Farmacie, și nu am niciun regret.