0 0
Read Time:3 Minute, 57 Second

Din preocupare pentru sănătatea copiilor și perfecționarea profesională a asistenților medicali, Ordinul Asistenților Medicali Argeș a organizat webinarul
,,Împreună pentru o generație sănătoasă”.
Evenimentul desfășurat sub acest titlu a ajuns la cea de a opta ediție, iar organizatorii s-au întâlnit, de această dată, cu asistenții medicali în mediul virtual din
dorința de a păstra o tradiție cu dublu beneficiu privind educația medicală continuă a asistenților medicali argeșeni în folosul micilor pacienți.
Încă de la începutul manifestării, Estera Stămoiu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, a pus accentul pe munca de echipă și pe ceea ce profesioniștii pot realiza atunci când ,,împreună” nu este doar un cuvânt, ci o stare de spirit. Au subscris acestei idei atât dr. Tudor Ionescu, manager Spitalul de Pediatrie Pitești, cât și Adela Silveanu, director de îngrijiri medicale la Spitalul de Pediatrie Pitești. Din colaborarea acestor două instituții importante, Ordinul Asistenților Medicali Argeș și Spitalul de Pediatrie Pitești, a rezultat o activitate ce a reunit, an de  an, medici, asistenți medicali, profesori. Cu toții au înțeles cât de util este să acționeze ,,Împreună pentru o generație sănătoasă” împărtășind participanților din
experiența acumulată. Manifestarea din acest an, a cuprins proiecția unui film de prezentare a activității cadrelor medicale din Spitalul de Pediatrie Pitești, alocuțiuni ale invitaților
pe marginea temei ,,Prevenție și educație pentru sănătate; factorii de risc comportamentali și moduri de prevenție a acestora”, precum și lucrări științifice pe
diferite subiecte. Pe parcursul celor două ore au fost prezentate următoarele lucrări: Dr. Tudor Ionescu, manager Spitalul de Pediatrie Pitești –,,Utilizarea necorespunzătoare a
serviciilor medicale dăunează grav sistemului de sănătate”; Dr. Cristina Iordache, Spitalul de Pediatrie Pitești – ,,Automedicația și rezistența la antibiotice-prevenirea
consumului excesiv” și ,,Dieta neadecvată, factor de risc pentru deteriorarea stării de sănătate”; Constanța Gherase, as. med. pr Spitalul de Pediatrie Pitești –
,,Repercursiuni medicale ale consumului de alcool”; Prof. CFM principal, terapeut Vojta Gigi Marta – ,,Activitatea fizică neadecvată la copiii supraponderali”; Carmen Lică, as. med. pr. Spitalul de Pediatrie Pitești – ,,Prevenirea consumului de droguri – stimulare a reducerii factorilor de risc comportamentali”; Neli Homeghiu, as. med. pr. Spitalul de Pediatrie Pitești –,,Prevenirea infecțiilor respiratorii”; Florica Stoica, as. med. pr. Spitalul de Pediatrie Pitești – ,,Violența-comportament asociat de risc pentru sănătate”.Adela Silveanu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești: ,,Ca întotdeauna sunt alături de colegii mei cărora le mulțumesc pentru promptitudine și implicare. Apreciez că educația pentru sănătate presupune în primul rând informare. Ea este un drept al omului, dar reprezintă și o obligație. Împreună, noi, ca profesioniști avem datoria de a face posibil acest drept”.
Legat de acest eveniment, Neli Homeghiu, vicepreședinte OAMGMAMR Argeș, asistent medical cu peste patru decenii în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești, a mărturisit: ,,Fiecare ediție a acestui simpozion a pornit cu o emoție copleșitoare și sa încheiat cu o satisfacție profesională pe măsură. Am invitat, an de an, specialiști din domeniul pediatriei care au transmis informații deosebit de valoroase. Este necesar să oferim, constant, informații care ne ajută să ne specializăm pe un anumit domeniu, să ne perfecționăm. Experiența, acumulată în cei patruzeci și cinci de ani de activitate, mă motivează pe de o parte să îi determin pe colegii asistenți medicali să răspundă provocărilor de a se perfecționa în domeniul acesta deosebit care este pediatria, iar pe de altă parte prin ceea ce facem să ne unim forțele pentru sănătatea celei mai tinere generații. Cum ne îngrijim de viitorul nostru așa îl vom avea, iar ei, cei mici, reprezintă viitorul”.
Dr. Tudor Ionescu, manager Spitalul de Pediatrie Pitești: ,,Totul se face împreună. Este vorba de munca în echipă și în spital, dar și în fiecare salon. Am fost de acord de la bun început cu participarea la acest webinar deoarece numai prin educație medicală continuă și prin faptul că putem discuta împreună într-un cadru cât mai larg avem posibilitatea să găsim soluții și idei pe care să le putem pune în practică în sprijinul comunității. Sintagma ,,Împreună pentru o generație sănătoasă” are o mare componentă de prevenție, iar aceasta trebuie să fie corectă și permisivă”.
Pentru că webinarul a reprezentat o rampă de lansare a unor lucrări ce pot fi așezate pe o scală a informațiilor pediatrice imperios necesare, Estera Stămoiu, președinte al OAMGMAMR Argeș, a menționat: ,,Educația medicală continuă este o prioritate pentru echipa de conducere a Ordinului Asistenților Medicali Argeș. Doar pregătind permanent asistenții medicali ne asigurăm că putem oferi argeșenilor servicii medicale de calitate. Acest eveniment este o dovadă în plus a faptului că asistenții medicali au un potențial uriaș în domeniul educației pentru sănătatea populației, potențial care fi valorificat dincolo de oportunitățile noastre instituționale. ,,Împreună pentru o generație sănătoasă” nu este doar un eveniment devenit tradiție, ci reprezintă un motto al instituției pe care ni-l dorim manifestat la nivelul întregii comunități”. 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %