Din cauza presiunilor, singurul medic diabetolog din Spitalul Municipal Câmpulung, Cristina Oancea și-a dat azi, demisia!
Am aflat în această seară cu stupoare și furie că singurul medic diabetolog din cadrul Spitalul Municipal Câmpulung, Cristina Oancea și-a dat azi,demisia! Este rezultatul nepăsării și a nesimțirii fără margini a actualei conduceri a acestei instituții de sănătate și sunt vinovați în egală măsură atât Andrei Aron care este consilierul pe probleme de Sănătate al primarului Elena Lasconi cât și actualul manager interimar al Spitalului, Petrina Florea pentru care această funcție este o pălărie mult prea mare pentru ea. Este incapabilă să gestioneze o criză și nu este decât o marionetă în mâna lui Aron care de fapt, este adevăratul șef al Spitalului. El este cel care odată înfipt în această funcție politică de către Elena Lasconi a avut grijă să-și strângă lângă el numai simpatizanți ai partidului din care face parte doamna primar și să-i îndepărteze pe toți cei care nu sunt cu ei, adică pe toți cei care pot fi un pericol în a le strica jocurile.
Așa se face, că în spital au instituit teroarea, medicii care fac parte din „gașca” lor sunt avantajați iar cei care sunt împotrivă, sunt îndepărtați ca o „măsea stricată”, fără nicio remușcare. Nu-i interesează că singurii care au de suferit sunt bolnavii, ei au un singur obiectiv: să-și vadă de afaceri pentru că sunt convinși că nu vor mai „pupa” ei o astfel de ocazie de a fi la ciolan!
Ăștia sunt cei care conduc Spitalul, pe care l-au adus în stare de avarie, medicii pleacă pe capete săptămânal nemulțumiți de modul cum tratați, dar ei au grijă să nege în fața presei că ar exista vreo problemă în acest sens, ba, mai au nerușinarea să mintă precum respiră și să se bată cu pumnii în piept că ei aduc medici. I-am prins de fiecare dată cu minciuna și le-am demonstrat acest lucru, iar doamna manager are tupeu să ne spună că suntem ” prost informați”. Doar ieri, i-am demonstrat cât de prost informați suntem în legătură cu liftul. La fel și cu schimbarea pe repede înainte a medicului Toma Berevoianu.
Și azi, aflăm de demisia doamnei doctor Oancea. Și ei stau nepăsători.Nu vă este mă, rușine? Până unde o să mergeți cu nesimțirea? Cât credeți că o să vă mai suporte câmpulungenii și implicit, muscelenii pe care îi sfidați și-ți trimiteți la Pitești pentru că nu aveți chef de muncă? Și, plecarea doamnei doctor Oancea nu este singulară. Urmează ca un alt medic să plece, dar îi lăsăm să afle singuri sau să ne contrazică! Și, acum să vă vedem pe unde scoateți cămașa, să vă vedem zâmbetul căci situația este gravă! Băi, inconștienților o să băgați spitalul în colaps.
Nu o să mai avem medici și noi, ce vom face? Nu vă pasă, că v-ați făcut plinul! Dar, ce vor face pensionarii? Cum ajung ei la Pitești sau în alte spitale din țară când ei sunt plini de boli și de-abia trăiesc de pe o zi pe alta? Ar trebui să vă alerge pe stradă oamenii cu pietre pentru toată bătaia de joc a voastră! Dar, mai este timp! În curând, un nou articol despre cum se pregătește „oastea USR” care conduce Spitalul s-o pună manager pentru 4 ani pe interimara Petrina Florea! Tatiana PETRESCU